„Al treilea corifeu al poeziei anilor ’60-’70 – iar astăzi, împotriva inerțiilor criticii, lucrul acesta se vede tot mai bine – este, bulversând prejudecăţile canonice, Nicolae Esinencu. Deși observat de critici, care i-au semnalat metronomic fiece apariție editorială, nonconformistul poet (prozator, dramaturg și scenarist) n-a fost înțeles de către congeneri decât în partea direct reperabilă a teribilismului său funciar. În realitate, atitudinea sa este una de radicală opoziție față de normalitatea vieții literare: când întreaga pleiadă de aezi ai civismului scrie poeme interminabile despre Lenin și Partid, patriotismul sovietic și internaționalismul proletar, el practică miniatura lirică, iar atunci când, plictisită de hagiografierea falșilor martiri, divizia civică trece pe ecartamentul maximalis­mului etic, personajul lui Nicolae Esinencu iese în drum cu… capul subsuoară. Poetul cultivă un fel de poetică procustiană, retezând violent excrescențele hidoase ale realului, celebrând acea formă a lucidității care știe că autoironia și bufonada sunt formele cele mai eficiente de incarnare a spiritului celuilalt.” (Nicolae Leahu)

„«Dacă aș fi poet, aș dedica o odă femeilor plecate peste hotarele țării, dacă aș fi pictor, aș picta o pânză cu imaginea Ei și dacă aș fi sculptor, aș sculpta «mama înstrăinată». Dar nu-s decât o mamă și eu ca sutele de mame plecate, departe de tot ce-ți este drag și scump». Acesta este motto-ul de pe coperta Miei cari figli, vi scrivo, carte apărută în 10.000 de exemplare la Editura Einaudi, una din cele mai prestigioase edituri din Italia. Am cunoscut-o pe jurnalista Lilia Bicec, autoarea cărții, la salonul Internațional de Carte din Torino … Misiunea acestor «bandanti» e bine cunoscută în Italia, dar cine sunt cu adevărat aceste femei venite din Europa de Est, mai puțină lume cunoaște. Iată, grație acestei cărți am aflat.” (Nino Dolfo)

Volumul I
Volumul II

„Am citit Izvorul în adolescenţă, într-un moment în care eram în căutarea valorilor… Romanul avea un erou pe care îl puteam admira. El a fost un ghid de viaţă, un far într-o lume care părea că se prăbuşeşte. Odată ce am întâlnit-o pe Ayn, am auzit-o vorbind, am simţit forţa convingerii ei şi am înţeles logica ideilor ei, am ştiut că am găsit o direcţie.” (Leonard Peikoff)

Volumul I
Volumul II

„Am citit Izvorul în adolescenţă, într-un moment în care eram în căutarea valorilor… Romanul avea un erou pe care îl puteam admira. El a fost un ghid de viaţă, un far într-o lume care părea că se prăbuşeşte. Odată ce am întâlnit-o pe Ayn, am auzit-o vorbind, am simţit forţa convingerii ei şi am înţeles logica ideilor ei, am ştiut că am găsit o direcţie.” (Leonard Peikoff)

„Romanul Cartea nomazilor din B. este construit pe o canava realist comică, cu inserții fantastice… Citim o carte scrisă inteligent, cu vervă și umor de foarte bună calitate, dar străbătută
și de o undă de tragism.” (Vasile Spiridon)

„Ambiționându-se să lege un cod narativ de o seducătoare teorie științifică, Val Butnaru înfățișează povestea unei vrajbe seculare între bărbații a doua familii: Negru și Roșu. Putem vorbi de o filiație și mai adâncă a conflictului, coborând până la biblicii Cain și Abel. Aici avem o tipică istorie basarabeană.” (Vitalie Ciobanu)

„Citită ca o parabolă, povestea (a lui Teo Neamțu – n. red.) are aceeași, veche, morală despre singurătatea noastră: printre vecini avem un singur aliat, Marea Neagră.” (Mircea V. Ciobanu)

„Apocalipsa lui Komartin este una foarte intensă, pulsează frenetic, are un dinamism intrinsec, necultivat. Cu cât își denunță, cât mai sec, fără să epateze, accesele suicidare, zvâcnirile de con­știin­ță, lipsa de încredere în posibilitățile poeziei, abrutizarea, chiar puseurile autodistructive, cu atât e mai aproape de miezul vieții, cu atât trăirea sa e mai acută. Nu caută să explice, nu încearcă să dea, prin poezie, o formă crizei; pur și simplu o contemplă. Stă acolo, nu fuge, nu își abate privirea, nu se minte. Uneori contemplația este cea mai directă și mai severă cale către înțelegere. Iar poezia aceasta descărnată, directă, furioasă sau blazată, dez-estetizată, ținută, retoric, în proximitatea compulsivă a trăirii, este un test dur: cel al contemplației. Nu, poezia, artă muribundă, nu mai salvează nimic pentru că nimic nu mai e de salvat. Ea nu transformă realul, ci îl usucă, îl reduce la esență. Iar esența e cumplită. (Bogdan Crețu)