„Cum se întâmplă de regulă în romanele atinse de harul vizionarismului, această istorie personală tinde să dea seama de istoria unei întregi generații.” (Radu Aldulescu)

„Marea reușită a cărții e însă cea stilistică. Toată confuzia întreținută la nivel epic, blurată adesea liric (e un lirism al tușelor groase), capătă fluiditate prin soluția stilistică, aceea a unei proze adesea paroxistice, cu ruperi de ritm studiate, cu contraste abil manipulate și registre care se completează potrivit și dau o structură cărții. Combinînd furia existențial-narativă a lui Céline cu fantezismul etilic al lui Venedikt Erofeev, dar și cu cel al lui Ion Mureșan, dislocările semantice lautréamontiene sau formal-suprarealiste cu mizerabilismul, broderiile poetice cu literalitatea, Dan Ciupureanu reușește un amplu poem vizionar.” (Bogdan Crețu)

„Dan Ciupureanu «explodează» într-un Bildungsroman à rebours: autoficțiune crudă, nu doar lipsită de concesii pentru amorul propriu al naratorului, ci chiar înclinată spre un anumit masochism, susținută de un ritm care îți taie respirația, poetică, însă cu un simț al grotescului ce trimite, păstrând proporțiile, la tribulațiile lui Ferdinand din Moarte pe credit, cu o tușă de candoare salingeriană și, pe alocuri, cu o încrâncenare à la Eddie Bellegueule, din fericire fără urmă de inflamare ideologică și resentimentară. Toate acestea, punctate de flashuri psihotice care te duc cu gândul la Recviem pentru un vis. Scrisul lui Dan Ciupureanu are o autenticitate de brut art, fiind abia în ultimă instanță și retroactiv un pariu cu literatura. Un pariu câștigat miraculos.” (O. Nimigean)