„Într-o lume care jură pe simplitate, Daniela Rațiu păcătuiește prin stil. Scrie ca și cum ziua de mâine n-ar exista și din fiecare propoziție sau frază face un monument. Și atunci textul începe să vorbească de la sine, fără interlocutor. Își ajunge sieși. Restul e duritate. Netemperată.” (Cristian Fulaș)

„După Ultimul an cu Ceaușescu, Daniela Rațiu publică un alt roman-vérité pe care nu l-aș recomanda celor slabi de inimă. Ceea ce pare inițial un scenariu distopic ce amintește de Drumul lui Cormac McCarthy se dovedește o reconstituire ficțională a unei catastrofe umanitare, cum a fost foametea de după război din Basarabia (și nu numai). E blestemul Europei răsăritene: ceea ce alții și-au imaginat, aici s-a trăit. Romanul își transformă cititorul în martor al celor mai cumplite orori. Cât reușește un om să mai rămână om? Care e limita? Pentru că ea există. Citită în contextul războaielor de azi, cartea capătă o rezonanță aparte. E o experiență nu numai literară, ci și etică.” (Bogdan Crețu)