Marea revoluţie din 1789-1848 a reprezentat nu triumful „industriei” ca atare, ci al industriei capitaliste; nu al libertăţii şi egalităţii în general, ci al clasei de mijloc sau al societăţii „burgheze” liberale; nu al „economiei moderne” sau al „statului modern”, ci al economiilor şi statelor dintro anumită zonă geografică a lumii (o parte din Europa şi câteva regiuni din America de Nord), al cărei centru era reprezentat de statele învecinate şi rivale ale Marii Britanii şi Franţei. Transformarea dintre 1789 şi 1848 este în mod esenţial revolta îngemănată care a avut loc în aceste doua ţări, iar de acolo a fost propagată în întreaga lume. (ERIC HOBSBAWM)

Revoluţia industrială (engleză) înghiţise revoluţia litică (franceză). Istoria perioadei de care ne ocupăm este, în primul rând, aceea a progresului masiv al economiei mondiale a capitalismului industrial, a ordinii sociale pe care o reprezenta, a ideilor şi convingerilor care păreau s-o legitimeze şi s-o valideze: în ratiune, ştiinţă, progres şi liberalism. Este epoca burgheziei triumfătoare, deşi burghezia europeană ezită încă să se angajeze în conducerea politică publică. În această – şi poate numai în această – privinţă, epoca revoluţiei n-a fost moartă. Clasele de mijloc ale Europei erau şi au rămas înspăimântate de popor: „democraţia” era considerată încă a fi preludiul sigur şi rapid al „socialismului”. Oamenii care se aflau în fruntea treburilor ordinii burgheze victorioase la momentul ei de triumf erau: un nobil de ţară profund reactionar din Prusia, o imitaţie de împărat în Franţa şi o succesiune de moşieri aristocraţi în Anglia. (ERIC HOBSBAWM)

Lăsând la o parte leninismul şi anti-leninismul, primul lucru pe care trebuie să-1 restabilească istoricul este faptul evident, pe care nimeni în anii ‘890 nu 1-ar fi negat, că împărţirea globului avea o dimensiune economică. A demonstra asta nu înseamnă să explici totul despre imperialismul perioadei. Evoluţia economică nu este un fel de ventriloc, iar restul istoriei manechinul ei. În această privinţă, nici măcar cel mai fixist om de afaceri, care nu urmăreşte decât profitul, să zicem, din minele de aur şi diamante din Africa de Sud, nu poate fi tratat vreodată exclusiv ca o maşină de produs bani. El nu era imun la apelurile politice, emoţionale, ideologice, patriotice sau chiar rasiale, care erau atât de clar asociate cu expansiunea imperialistă. (ERIC HOBSBAWM)

Nu ştim unde mergem. Știm doar că istoria ne-a adus în acest punct şi – dacă cititorii împărtăşesc și sunt de acord cu argumentaţia acestei cărţi – ştim şi de ce. Oricum, un lucru este cert. Dacă omenirea urmează să aibă un viitor recognoscibil, aceasta nu se poate face prin prelungirea trecutului sau prezentului. Dacă încercăm să construim cel de-al treilea mileniu pe această bază, vom eşua. lar preţul eşecului, adică alternativa la o societate schimbată, este întunericul. (Eric Hobsbawm)