Cartea Femeia cu ochi de șoim este o colecție de nuvele cu o tematică diversă, dar în majoritatea predomină „ochiul”, organ care îndeplinește nu doar un rol important în organismul nostru, dar și simbol al iluminării și înțelepciunii interioare. Metaforic, ochiul este ca un caleidoscop, în care se reflectă trecerea vieții, ca un binoclu, prin care poți privi în depărtare, spre viitor. Toate personajele sunt optimiste și cred cu toată certitudinea că, într-o zi, visul lor se va realiza, fiindcă nimic în lume nu este întâmplător: nici aventurile de dragoste, nici misterele. În viață totul are un rost cu început și sfârșit.
În această colecție se evidențiază printr-un accentuat realism magic nuvelele în care animalele, plantele și obiectele devin personaje principale. Ele sunt subconștientul nostru și dau narațiunii un ritm melodic și profund.

„«Dacă aș fi poet, aș dedica o odă femeilor plecate peste hotarele țării, dacă aș fi pictor, aș picta o pânză cu imaginea Ei și dacă aș fi sculptor, aș sculpta «mama înstrăinată». Dar nu-s decât o mamă și eu ca sutele de mame plecate, departe de tot ce-ți este drag și scump». Acesta este motto-ul de pe coperta Miei cari figli, vi scrivo, carte apărută în 10.000 de exemplare la Editura Einaudi, una din cele mai prestigioase edituri din Italia. Am cunoscut-o pe jurnalista Lilia Bicec, autoarea cărții, la salonul Internațional de Carte din Torino … Misiunea acestor «bandanti» e bine cunoscută în Italia, dar cine sunt cu adevărat aceste femei venite din Europa de Est, mai puțină lume cunoaște. Iată, grație acestei cărți am aflat.” (Nino Dolfo)

„Romanul Lagărul 33 începe cu povestirea unui episod dramatic și tăcut din cel de-al Doilea Război Mondial: masacrul prizonierilor de război din Lagărul 33 de lângă Bălți.

E un roman dureros și fermecător în care realitatea alternează cu fantezia într-un mod sublim, delicat și convingător. Este o carte care revendică valoarea mărturiei istorice în speranța că sacrificiile atâtor oameni uitați vor rămâne ca un avertisment pentru generațiile viitoare, astfel încât ororile de cândva să nu se mai repete niciodată.

Protagonistul romanului, Vittorio Monttini, prizonier de război de origine italiană, este unul dintre puținii supraviețuitori ai hecatombei de la Bălți. Acesta se salvează ieșind cu greu dintr-o groapă comună și evadând din lagăr, după care trece printr-un lung delir provocat de glonțul din omoplat și tifosul exantematic. Când se întremează de-a binelea și decide să se predea autorităților, este deportat în Siberia împreună cu familia care l-a salvat. Astfel rămâne prizonier pentru toată viața într-o țară străină, cu un sistem ostil, în care este prins ca într-un con vulcanic.” (Lilia Bicec-Zanardelli)