„Pe Oleg Serebrian l-am cunoscut prin intermediul prietenului nostru comun, istoricul Mihnea Berindei. Chiar dacă după moartea lui Mihnea Berindei întâlnirile noastre s-au rărit, ne-am mai văzut fie la București, fie la Berlin, unde Oleg Serebrian a fost ambasador între 2015 și 2022. Purtam împreună lungi conversații despre politica din România și Republica Moldova, despre Rusia și Ucraina. Timp de câțiva ani am citit realitățile din Republica Moldova prin lentila pusă generos la dispoziție de Oleg Serebrian. Mereu informat, foarte atent la nuanțe, academic fără să fie indigest, cu o pasiune febrilă pentru scrisul de bună calitate stilistică, așa cum se vede și din cartea de față, Oleg Serebrian este una dintre cele mai strălucite minți ale culturii române care vine din stânga Prutului. Pasionat de geopolitica Estului Europei, cu accent pe Rusia, Oleg Serebrian e un fel de solist fără orchestră, acoperind de unul singur un domeniu care astăzi a renăscut datorită politicii agresive a Rusiei lui Vladimir Putin.” (Armand Goșu)

„Această carte a lui Oleg Serebrian atinge profund. E un roman dictat de urgențe: dureros, dar, în același timp, luminos, împărțit între o proză poetică și transparența unui eseu. De pe poziția unei ambiguități inteligente, el abordează istoria care lipsește și despre care trebuie spuse atâtea, istoria Europei Centrale, cu frontierele ei rănite și privirea încă rătăcită într-un orizont necunoscut. E un roman viu, cu dialoguri profunde, deși adesea situate parcă dincolo de speranță. Cartea ne oferă o lectură generoasă, produs al unui istoric sensibil, dar și al unui poet îndrăgostit de rădăcinile multiculturalității mitteleuropene, care se hrănesc din solul unei memorii încă vii, dar și din niște visuri, care ne ating și ne reasigură timid că suntem datori să clădim un viitor continuu.” (Marco Lucchesi, critic literar, membru al Academiei Braziliene de Litere)

„Woldemar este un roman psihologic, o autoanaliză a unui tânăr despre identitatea sa, despre tot ce-l face într-atât de deosebit de semenii lui. E vorba de o povestire foarte atrăgătoare despre o copilărie într-un ambient particular, împărţită între frumoasa natură a Bucovinei, în mediul ţărănesc, dar şi în ceea ce mai rămase din mediul vechilor elite intelectuale ale Cernăuţiului de odinioară. Woldemar ascultă cu nesaţ amintirile bunicilor săi, aşa încât se poate spune că trăieşte mai mult în trecut decât în prezent, într-o lume ideală şi nu în cea reală. Întregul roman este impregnat de contradicţii şi tensiuni permanente între realitate şi imaginar, între trecut şi prezent, între masculin şi feminin. Avem de a face cu un roman de dezvoltare, de devenire, cu istoria unui băiat hipersensibil şi inteligent în cel mai înalt grad, frământat de îndoieli privind identitatea sa, dar şi cu un roman despre Bucovina sovietică în cea de-a doua jumătate a secolului XX, un roman al moravurilor, care aruncă o lumină fascinantă asupra societăţii din această provincie de la periferia URSS.” (Klaus Bochmann, prof. univ. dr., filolog şi critic literar, membru al Academiei Saxone de Științe din Germania)

”Nu mai aveam nicio cale de retragere. De fapt, ca să fie clar: nu am luat decizia de a muri pentru că mi s-a urât viața și nici din pricina groazei devastatoare de repetarea experiențelor prin care trecusem la Sachsenhausen, ci pentru că am înțeles cum am trăit și că nu mai puteam trăi nici astfel, nici altfel. Ne luăm zilele atunci când nu mai avem pentru cine sau pentru ce exista. În viață ne ține fie dragostea și grija pentru cineva, fie sentimentul unei datorii, certitudinea unei meniri. În momentul când constați că nu ai nici una, nici cealaltă, ajungi la punctul zero, descoperind abia atunci că moartea e o fatalitate, iar viața o șansă unică. Cât suntem tineri, nu pricepem în ce măsurănașterea noastră a fost un accident improbabil și nici măcar faptul că odată născuți, moartea ne așteaptă neîndoielnic. Ne trăim anii cei mai buni ca și cum am scrie viața pe ciornă, îmbătându-ne cu iluzia că va veni odată un moment, marele moment al vieții noastre, când o vom așterne pe curat, și numai când începem coborârea realizăm că viața se trăiește într-o singură redacție – de la început până la sfârșit. Nu razi nimic din ea.” (Oleg Serebian)