„ Această carte-colecție scoate în lumină doar vârfuri aisberguri, ce rămân scufundate în oceanul întunecat al timpului trecut, cu toată ponderea și complexitatea vieții reale în care au fost create. Plonjând în acest trecut am ajuns la concluzia că teatrul a trecut prin timpuri faste, de strălucire și timpuri mai puțin faste, de declin; a avut directori, dedicați și pasionați, și alți profitori, dezinteresați de artă; au fost spectacole bune și spectacole slabe; artiști talentați și alții – lipsiți de vocație; teatrul a cunoscut sărăcia materială și prosperitatea – dar – nimic din toate acestea nu sunt în măsură a distruge arta atâta timp cât există oameni liberi care trăiesc într-o țară liberă, cu principii democratice. De-a lungul celor 100 de ani, cea mai mare cumpănă care a decapitat și aproape că a distrus teatrul a fost perioada stalinistă, cu principiul urii de clasă și al terorii de partid ridicat la nivel de politică oficială. A fost un dezastru și o catastrofă pentru oameni, pentru spiritul artistic și pentru teatrul românesc.
Teatrul dramatic are în miezul său cuvântul, el este nucleul generator de universuri și lumi, el este nucleul care antrenează gândirea critică, spiritul analitic și capacitatea de gândire independentă, toate celelalte – gest, plastică, lumini, culori, imagini sunt ca o corolă, bogată și necesară, seducătoare și frumoasă, dar în miez, coloana vertebrală este cuvântul. Pentru acest cuvânt rostit în scena teatrului, la Chișinău s-au dat adevărate bătălii.
Istoria Teatrului Național «Mihai Eminescu» din Chișinău, mai ales în perioada sovietică, este istoria luptei pentru dreptul de a crea și gândi liber și pentru dreptul de a face teatru în limba română.”
(Petru Hadârcă, actor, regizor, director general Teatrul Național «Mihai Eminescu» din Chișinău)