„Citindu-i poezia, auzi în fiecare vers respirația ei adâncă, așa cum respiră oamenii după unele catastrofe care li se întâmplă sau după unele atacuri de panică. E o respirație profundă care umple cu oxigen poezia. Iar sufletele noastre, cu emoții. Dacă ar fi să-i caut înrudirile cu poeții români, aș zice că seamănă cu Ana Blandiana și Ruxandra Novac. E la fel de serafică și pură ca și cele două poete. Când o întâlnești pe stradă, ai impresia că plutește. Zâmbește întruna și se uită la lume cu ochi plini de uimire. Emană atâta bună dispoziție, că unii oameni o caută doar pentru a scăpa de tristețe sau depresie. Poezia ei este o combinație între seninătatea și candoarea din poezia Anei Blandiana și cruzimea angelică din poezia Ruxandrei Novac. Nu știu cum de-i reușește asta, dar îi reușește din plin, îi reușește fără să-și fi propus asta. Poezia Nataliei Pîntea este expresia firii ei deschise și sincere și rodul caracterului ei nobil și optimist. E o poezie care pur și simplu o să vă încânte.” (Dumitru CRUDU)

„La spital, situația era tensionată. O bună parte din lucrătorii administrației și unii colegi cu sănătatea fragilă lucrau la distanță. Privind din exterior, spitalul de psihiatrie parcă ar fi adormit. Porțile automate cu grile erau închise în permanență. Teritoriul de 20 de hectare aproape pustiu. Din când în când, vedeai doar personalul în mașini, pe jos ori pe biciclete venind și plecând de la serviciu. Pacienții erau prin pavilioane, în promiscuitate. Coronavirusul și-a făcut treaba și aici.” (Mircea Blajin)

„Poezia Eugeniei Bulat este o poezie totală. Ea nu se citește: se trăiește. Nu se înțelege: se asimilează. Nu se cântă: se ascultă așa cum te-ai scufunda într-o simfonie. Nu se imaginează: se revarsă peste tine precum un film tridimensional. Ea cuprinde în sine totalitatea mișcărilor sufletești. Este esențială și selectă, dar acoperă orice extensie a spiritului, fără să risipească niciun element din care respiră zborul uman.” (Francesco BALDASSI)

„Un asemenea tip de discurs «interfrontalier», o astfel de anamneză – care învederează patria amintirilor şi spațiul mai amplu al semnificațiilor şi corespondențelor, tinzând spre Unitate, spre întoarcerea acasă la un nivel superior – reprezintă nucleul poeziei sale. Toate scrierile mele sunt, de fapt, tot atâtea întoarceri acasă, ar putea declara poeta, fără riscul de a exagera.” (Geo VASILE)