„A stat în Brazilia, Irlanda, China, Statele Unite ale Americii, Norvegia, Franța, Anglia, Spania, Portugalia și de fiecare dată a luat cu el câte ceva de prin lumile astea. O iubire, o situație, un peisaj, un dialog, o aromă, o privire fugară, un gust, o adiere a dorului de ducă. Boris Cremene e un soi pur de călător. E ca un mozaic imens, alcătuit dintr-o mulțime de cioburi în care trăiesc tot atâtea lumi. E un prieten de mare preț, un aventurier dotat cu simțul măsurii și un visător nepotolit. Dincolo de orice descriere, Boris Cremene e un actor născut, nu făcut. Un povestitor care își expune propriile istorii de viață, mutând scena într-o carte.” (Cătălin Ștefănescu)

„Măştile timpului poate fi unul dintre romanele semnificative ale anului de proză 2024. E un roman care îşi respectă titlul. Fiecare capitol poate purta o mască sau poate purta un dialog despre ziua de azi: «Masca trecutului», «Omul care ura pe toată lumea», «Datoria trebuia plătită», «Apariţia fantomei» sau «De ce dispare pe nesimţite o mare iubire», „În mijlocul vulcanului» sau «Ştie cineva cum se va sfârşi povestea?». Ar mai trebui să citim povestea sau e de ajuns să citim titlul? Romancierul are grijă de noi! Are grijă şi pe mai departe, pentru că ne descrie o galerie de femei fascinante, la fel cum sunt şi bărbaţii din cuprinsul romanului. Seamănă cu cei pe care i-am văzut în cutare film, cu, de pildă, Maurice Ronet, în anii săi glorioși! Sunt vedete. Dar Loreta, minunata eroină a cărții, de ce suferă? De ce suferă încât ajunge să recurgă la un gest infernal? Măștile timpului e însă și un roman scris în cheie politică, car survolează ultimii ani ai comunismului românesc și apoi întreaga perioadă post-decembristă. Suntem mereu puşi într-o situaţie limită, în care povestitorul smulge toate măştile. Ne arată desfăşurătorul, aşa cum ne prevenise prin titlu. Într-un timp în care autorul nu mai are grijă de cititorul său, nu-l mai ocroteşte cu pagini fericite, Adrian Marcu propune un roman-model. Să-l citim și recitim cu iubire.” (Cornel Ungureanu)

„Istoria intelectuală a României a oglindit, începând din secolul al XIX-lea, întregul spectru al gândirii europene. În același timp, dezbaterile românești au reflectat caracteristicile specifice ale țării, în cadrul regiunii sud est europene. Victor Rizescu a publicat numeroase lucrări despre gândirea social-politică românească, cu accent asupra corelațiilor politice diverse ale liberalismului local și ale criticilor formulate la adresa lui. Volumul de față conține o colecție de studii ale sale asupra sindicalismului și a proiectului de reorganizare corporatistă a statului român în perioada interbelică. Ele demonstrează anvergura problematicii respective în contextul epocii. Un veritabil tezaur de fapte inedite.” (Armin Heinen, profesor emerit, Universitatea din Aachen)

„Sorin Hadârcă este o specie rară pe la noi: scriitorul călătoriilor. Are ochiul avizat al unui călător. El nu este un turist care ne spune ceea ce deja știm din pliantele de călătorie pline de locuri comune. Sorin Hadârcă are ochiul unui explorator care este curios să descopere ceea ce nu doar că nu știm, ci nici nu prea înțelegem. Iar după aceea face pentru cititor munca de dezvăluire a unei lumi la care noi nu avem acces. O face cu multă acuratețe, respect față de celălalt, pătrunzând în intimitatea lui fără a-i agresa spațiul. Știe să ne povestească cu măiestrie acea lume străină: să o traducă, să ne facă să o înțelegem, cunoaștem și să ne facă chiar să o iubim. Privim spre ea fascinați prin textul mărturiei sale și mai mereu ne lasă sentimentul că și noi suntem parte a călătoriei.” (Vasile Ernu)