„Poezia Eugeniei Bulat este o poezie totală. Ea nu se citește: se trăiește. Nu se înțelege: se asimilează. Nu se cântă: se ascultă așa cum te-ai scufunda într-o simfonie. Nu se imaginează: se revarsă peste tine precum un film tridimensional. Ea cuprinde în sine totalitatea mișcărilor sufletești. Este esențială și selectă, dar acoperă orice extensie a spiritului, fără să risipească niciun element din care respiră zborul uman.” (Francesco BALDASSI)

„Un asemenea tip de discurs «interfrontalier», o astfel de anamneză – care învederează patria amintirilor şi spațiul mai amplu al semnificațiilor şi corespondențelor, tinzând spre Unitate, spre întoarcerea acasă la un nivel superior – reprezintă nucleul poeziei sale. Toate scrierile mele sunt, de fapt, tot atâtea întoarceri acasă, ar putea declara poeta, fără riscul de a exagera.” (Geo VASILE)

„Am învățat că toate lucrurile trebuie făcute aici și acum, că nu ai dreptul să amâni nimic, că nu ai dreptul să spui „lasă că voi face la anul”. Acest „la anul” s-ar putea să nu vină niciodată. Și nu-i vorba doar de proiecte mari, grandioase, planuri de viitor, e vorba de chestii micuțe, să spui cuiva te iubesc, să spui mulțumesc.
Mulțumescul spus la timpul potrivit este una dintre lecțiile pe care le-am învățat de la această boală.”
Viorel Mardare (Posmotrel)
„Viorel Mardare scria rar. Scria încet, măsurat. Avea simțul cuvintelor. Pregătea orice text ca pe o întâlnire – îI pieptăna cu gramatica (era pedant, mai ales Ia punctuație!) și îl parfuma cu ironie. Scrierile lui sunt o cronică vibrantă a primelor două decenii ale mileniului nostru, o frescă reprezentând vicii și virtuți, o satiră cu suflet, o iubire albastră «cu svarca varită din armatură pe tabla» vieții noastre. Viorel Mardare este o combinație uimitoare: pe de o parte, tranșant, fără compromisuri, iar pe de altă parte, plin de culori vii și optimism. Taie în carne vie și tămăduiește în același timp. Ca vinul bun, el trebuie gustat cu capul limpede, cu sorbituri mici, savurând aroma fiecărei figuri de stil, originalitatea fiecărei observații, sensul fiecărui semn de punctuație.” (Marcel Spătaru)

„Totul era spectacol la Moscova, o lume în care gangsterii deveneau artiști, căutătorii de comori îl citau pe Pușkin, iar bikerii se credeau sfinți. Rusia a cunoscut atâtea lumi, înlocuindu-se una pe cealaltă într-o progresie accelerată – de la comunism la perestroika, apoi la terapia de șoc, apoi la penurie și, în cele din urmă, la oligarhie, la stat mafiot și la megabogăție –, încât eroii ei au rămas cu sentimentul că viața nu este
decât o mascaradă strălucitoare, unde fiecare rol și orice atitudine sau credință sunt efemere, nestatornice.”

„Kremlinul schimbă mesajele după voia și în folosul său, infiltrându-se peste tot: naționaliștii europeni de dreapta sunt seduși cu mesaje anti-UE; extrema stângă este cooptată cu povești despre lupta împotriva hegemoniei SUA; conservatorii religioși din SUA sunt convinși că Kremlinul luptă împotriva homosexualității. Rezultatul este un cor de voci care acționează diferit asupra spectatorilor din toate colțurile lumii, voci care spun lucruri diferite, dar răsună concomitent în susținerea Kremlinului, ecoul lor cumulat fiind difuzat după aceea la Russia Today.“ (Peter Pomerantsev)

„Nimic nu este adevărat și totul este posibil apare la sfârșitul unui an în care președintele rus a dominat prima pagină a publicațiilor din toată lumea. Anexarea Crimeei de către ruși și susținerea rebeliunii din estul Ucrainei au fost prezentate, în cel mai bun caz, drept rezultate ale ambițiilor sale imperiale, și în cel mai rău caz, drept expresii ale unei minți nebune. Refuzul lui Pomerantsev de a menționa numele lui Putin ar putea fi o aluzie la faptul că ne concentrăm prea mult pe persoana acestuia, că ar fi atât de mare, încât nici nu mai merită să fie luat în discuție. Iar dacă nu știm și nici nu am putea afla vreodată cine este el cu adevărat, de ce să ne mai frământăm mintea cu asta?“ (The New York Times)

„Putinismul e ca mercurul și tocmai de aceea e atât de înșelător pentru oponenții și criticii săi – cu ce luptă de fapt? –, iar Pomerantsev surprinde reușit această stare de lucruri.” (The Guardian)