Zbor frânt

Roman

33.00 lei

În stoc

9789975865074 200
Partajare

„Cum să nu fie mâhnit, dacă mare prăpăd și pârjol s-a lăsat asupra lui, și măcar că a pătimit atâtea, dar ca acum nu ţine minte să fi văzut vreodată. Uneori, când cele două focuri de pe cele două maluri se încleaștă la luptă și se izbesc piept în piept, pe moarte, nu pe viaţă, și se reped în sus, focurile, apoi cad iar, atunci ia foc și apa lui, apa Nistrului, și începe să ardă și ea. Și arde cu pară, dar nu-i galbenă para, ci-i roșie, că-i sânge, sânge de om… Și sângele acesta se întinde pe trupul lui, al Nistrului, și îl doare, îl frige tare. Îl mână Nistrul repede, sângele acela, la vale și-l duce repede spre mare, ca să se spele de el și să se simtă iar curat cum a fost, dar nu poate: vine altul din urmă, alt sânge, sânge de om…S-ar răzvrăti Nistrul…Ar ţipa Nistrul: ce faceţi voi, oamenilor?” (VLADIMIR BEȘLEAGĂ)

„La o lectură pripită cititorul are senzația că amețește și ca într-un cinemascop, dacă nu-ți fixezi ochiul într-un punct, puhoiul de imagini te poate copleși ori înspăimânta. Dar pe măsură ce-ți stăvilești privirea și îi dai direcția cuvenită, adică înaintezi către izvoare, în sus, tot mai simțit și mai sigur devine Isai pentru tine, dragă cititor, un al doilea eu; răvășitor ca și Nistrul, cu care eroul și-a îngemănat viața.” (VASILE VASILACHE)

„Prozatorul Vladimir Beșleagă (născut în 1931, într-un sat transnistrian) merita să fie cunoscut și editat cu prioritate în România postdecembristă, ca unul dintre cei mai reprezentativi scriitori basarabeni. Este romancierul cu o vocație narativă modernă și profundă, într-o literatură dominată de poeți.” (ION SIMUȚ)

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt