Inoculare

Hore pentru zădărnicirea combaterii

Stoc epuizat

9789975866316 64
Partajare

„Orice societate aflată într-o situație-limită produce narațiuni radicale. Pandemia a testat capacitatea omului contemporan de-a răspunde la necunoscut și pericol. Din bezna minții a izbucnit imediat un flux de absurdități despre controlul ființei umane prin mască și vaccin, modificarea ADN-ului, oculta mondială etc. Oameni aparent normali au demonstrat o pricepere uluitoare de-a inventa, înghesuind cazuistica unei boli infecțioase în ideologii religioase și fobii antiglobaliste. Realitatea intrată în criză a creat scenarii neverosimile de ficțiune. Claudiu Komartin angajează ficțiunea realității în ficțiunea poeziei, cu o autenticitate de maximă intensitate. Scurte, sacadate, ritmate – versurile din INOCULARE. hore pentru zădărnicirea combaterii sunt o polifonie tragicomică a capacității minților rătăcite în deliruri fundamentaliste de a produce idei și credințe din cele mai trăsnite. Aceasta e „fabuloasa” lume în care trăim: Claudiu Komartin i-a plasat în față oglinda lucidității.” (Nina Corcinschi)
„Claudiu Komartin nu este singurul scriitor român care a căutat depozitele de poezie ascunse în solul aparent arid al spațiului public românesc, dar cu siguranță este primul autor care o face sistematic, în volum, cu mize mai mari decât simpla distrare a cititorilor. Desigur, citit separat, fiecare poem poate funcționa ca un comic relief al cotidianului nostru deja supraîncărcat de evenimente traumatice. Odată puse împreună, însă, aceste texte relevă un tablou mult mai complex al celor (plus) doi ani pandemici. Departe de a fi doar un spectacol al paranoiei, INOCULARE este felul în care un poet a decis să privească în ochi un mic monstru compus din fricile și rănile colective ale unei părți mult mai mari decât am fi estimat inițial a societății noastre. Volumul de față este o carte dureroasă pentru că scoate la lumină lucruri neplăcute, dar necesară, în același timp, deoarece nicio problemă nu poate fi rezolvată dacă nu îi spunem pe nume.” (Victor Cobuz)

Claudiu Komartin citește din Inoculare. Hore pentru zădărnicirea combaterii

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt