Panteră neagră am fost cândva

Poeme alese de Giovanni Magliocco și Ilona Duță

37.00 lei

9789975867160 253
Partajare

„Cu minuțiozitate anatomică, Ruxandra Cesereanu cauterizează și Panteră neagră am fost cândva purifică, într-un mod de-a dreptul terapeutic, spaimele noastre dintot deauna care ne marchează, până la sânge, condiția liminală, devorată de trecerea timpului, de degradare și moarte. Cuvântul său nu este doar o oglindă deformată unde putem întrezări reflectate terorile, limitele și lipsurile umane, ci și un bisturiu care poate răni dar, în același timp, răscumpăra și vindeca, având funcția pe care o avea în antichitate tragedia. El acţionează exorcizant, țintind spre catharsis și spre re-încântarea unei lumi dezvrăjite și demitizate, printr-o liturghie oraculară a ritmurilor demenţiale.” (Giovanni Magliocco)
„Corp psihic omogen, secționat până la cele mai fine nervuri, întors pe dos pentru a-i expune circuitele de sens și organele, corpusul poetic al Ruxandrei Cesereanu propune o arheologie fantasmatică în cadrul căreia sunt sistematic destructurate nebuloasele, ambiguitățile, iluziile care compun delirul anatomiei noastre lăuntrice; o formă de exorcism, așadar, de eliberare a «căii, prin transă, către noi înșine» pe care tehnica delirionistă a scrisului practicată de scriitoare o transferă și asupra cititorului, oferindu-i ghidaj.” (Ilona Duță)

Ruxandra Cesereanu - poeta care vindecă spaimele și frustrările lumii prin literatură

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt