„Da, am rămas copil. Cred că în fiecare scriitor trebuie să trăiască un copil. Cartea nu este un pedagog sau, dacă vreți, este un pedagog „invers”. Ea nu răspunde, ea întreabă și te ajută să afli singur răspunsurile corecte. Dar, ale tale. Răspunsuri gata întotdeauna au numai politicienii și polițiștii. Cartea îți poate fi prieten sau dușman, și aceștia nu se pot substitui reciproc. Firește, e vorba de cartea scrisă cinstit.” (Aureliu Busuioc)

„Enrique completează galeria ironicilor începută glorios cu Radu Negrescu, numai că Enrique este, într-un, fel antipodul celui mai popular personaj lansat de A. Busuioc: Negrescu, cu indiferența sa afișată, practicând o filozofie a neimplicării, distant și rațional-mentorist din megalomanie, misogin cu program, străin de forfota umană și atent doar la marele semnal, și Enrique, reacționând prompt și pătimaș, intrând necalculat în toate daraverile, pedepsind instantaneu (cu mijloacele sale) obrăznicia și lipsa de bun-simț a pramatiilor, pretinși amici ai Grăsanului, focos și admirativ în amor, urmărindu-și sentimentele până în pânzele albe, gata chiar de ceea ce oamenii numesc puțin cam retoric sacrificiu.” (Eugen Lungu)

„Acelaşi ochi atroce al râsului îl redescoperim şi în Hronicul Găinarilor, roman-parodie a istoriei Basarabiei din ultimele două secole, naraţiune-parabolă a hibridizării unui popor, a căderii sale în derizoriu şi neant…Precum istoria de azi a Republicii Moldova reprezintă prelungirea în absurd şi tragic a Utopiei Basarabiei, cu întemeierile şi reîntemeierile ei de la 1812 şi 1940, Hronicul Găinarilor ne înfăţişează moartea comică a acestui proiect al unei istorii ingrate. Istoria reală şi istoria ori istoriile scrise se întâlnesc şi fuzionează într-un joc de imagini fabulos-groteşti, ca într-un labirint de infinite oglinzi curbe aflate faţă în faţă.” (Andrei Țurcanu)