„Revelația esențială a dorinței mimetice este că, atunci când obiectul este posedat, acesta nu mai este dorit. Dar la Proust există această tendință a obiectului, odată posedat, de a se retrage din nou. Și apoi, obiectul este din nou dorit. Și așa mai departe, pentru că experiența se repetă de un anumit număr de ori și avem experiența repetată, aproape științifică, a faptului că dorința mimetică este, înainte de toate, dorința de distanță, dorința de absență, dorința de ceea ce nu-ți este dat.” (René Girard)

„Întregul este o vânătoare de comori, unde comoara este timpul, iar locul de ascunzătoare este trecutul; aceasta este semnificația profundă a titlului În căutarea timpului pierdut. Convertirea senzației în sentiment, fluxul și refluxul memoriei, valuri de emoții precum dorință, gelozie și euforie artistică – acesta este materialul acestei opere enorme, dar deosebit de ușoare și de translucide. ” (Vladimir Nabokov)

„Cu Proust se deschide o nouă eră în istoria marelui roman francez. În unicul scop de a-i delimita mai bine originalitatea…, putem spune totuşi că el îl depăşeşte pe Flaubert prin inteligență așa cum îl depăşeşte pe Balzac prin calități literare și pe Stendhal prin înțelegerea vieții și a frumuseții. Prin urmare, va trebui să-și ia rangul de fondator al unui regat pe care nu îl impărtăşeşte cu nimeni altul.” (Robert-Ernst CURTIUS)

„Proust a ştiut să adapteze puterile unei vieţi interioare deosebit de bogate şi meșteșugit lucrate la expresia unei mici societăţi care vrea să fie şi trebuie să fie superficială. Prin actul său, imaginea unei societăţi superficiale reprezintă o lucrare profundă. Ar trebui folosit atât de mult spirit acolo? Merita obiectul atât de multă grijă şi o atât de neobosită. atenţie? – Merită din plin să fie luat in considerare.” (PAUL VALERY)

„Proust a ştiut să adapteze puterile unei vieţi interioare deosebit de bogate şi meșteșugit lucrate la expresia unei mici societăţi care vrea să fie şi trebuie să fie superficială. Prin actul său, imaginea unei societăţi superficiale reprezintă o lucrare profundă. Ar trebui folosit atât de mult spirit acolo? Merita obiectul atât de multă grijă şi o atât de neobosită. atenţie? – Merită din plin să fie luat in considerare.” (PAUL VALERY)

„În Căutarea timpului pierdut este o operă atât de meditativă, încât transcende toate canoanele occidentale de judecată. (…) Proust nu e interesat de istoria socială, de eliberarea sexuală sau de afacerea Dreyfus (deşi el l-a sprijinit activ pe Dreyfus). Salvarea estetică este proiectul major al romanului. Proust îl concurează pe Freud ca mare creator de mituri în epoca haotică. Istoria pe care o creează este o idilă vizionară, descriind maturizarea naratorului, de la Marcel până la romancierul Proust, care, în ultimul volum, îşi revizuieşte conştiinţa şi e capabil să-şi modeleze viaţa printr-o formă de Inţelepciune.” (Harold Bloom) Canonul occidental