„Găsiți aici locuri demne de văzut, de simțit și de redescoperit, oameni simpli, demni de a fi băgați în seamă, dar și cherdele, larzănci, oi coapte în propria piele, alivenci, plăcinte cu frunze de sfeclă, covrigei opăriți, jamboane, scordolele, iahnii, vânat, chisălițe, cuțcuț, borșuri cu hațmațuchi și drehliță, plăcinte cu ou crud, ghiozlemele, ghevreci, cnișuri, kiur, cozonaci și babe, toate stropite generos cu vinuri de soi, brăgi, cireșate, țuici transpirate, de la caz la caz. 352 de pagini de arome, aburi dulci, gusturi uitate, extrase din hornuri afumate de țărani, dar și din parfumatele caiete ale unor boierese refugiate prudent prin alte țări. De gătit primăvara, de gătit vara ori iarna, de post și de câșlegi. De adus aminte, de pomenit bunicii și de visat. Modeste, dar și luxuriante mâncăruri moldovenești, dar și ukrainești, și bulgărești, și evreiești, și țigănești, și găgăuze, c-ar fi păcat să ne prefacem că nu ne fierbem de secole în unul și același ceaun. Politicul dezbină, dar vinul și mâncarea unesc, nasc poezie și emoții. Căci în bucătărie suntem cu toții otova, nu prea există cotropitori și cotropiți.

Am parcurs, împreună cu minunatul Roman Rybaleov, sute de kilometri pe drumuri de țară și de asfalt închipuit, am agitat zeci de furculițe, am zis mmmmm, am zis oooo, am zis ah, am înghițit în sec, am gătit centnere și am mai fi gătit. Dar trebuia de pus un punct odată și odată (cine nu știe cât de groaznic este domeditor, o să afle în curând) și l-am pus. Știu, se va transforma în virgulă. Știu și cum și când. Anunț. 

Megaexpert în vinuri e Elizaveta Breahnă, căreia îi sunt recunoscătoare până dincolo de cer. Fotografii, pe ici pe colo, mai avem și de la extrem de talentații Veronique North-Minca, Jean-Marc Caracci, Anatol Poiată și chiar executate de umila mea persoană. Designer e Vitalie Coroban, magnificul. Lista de mulțumiri și eternă recunoștință va ocupa vreo două pagini, cel puțin. Pentru că n-am întâlnit, până în acest proiect atâta generozitate, iubire, sacrificiu și dorință de a împărtăși. Sper să merit.” (Angela Brașoveanu)

„Enrique completează galeria ironicilor începută glorios cu Radu Negrescu, numai că Enrique este, într-un, fel antipodul celui mai popular personaj lansat de A. Busuioc: Negrescu, cu indiferența sa afișată, practicând o filozofie a neimplicării, distant și rațional-mentorist din megalomanie, misogin cu program, străin de forfota umană și atent doar la marele semnal, și Enrique, reacționând prompt și pătimaș, intrând necalculat în toate daraverile, pedepsind instantaneu (cu mijloacele sale) obrăznicia și lipsa de bun-simț a pramatiilor, pretinși amici ai Grăsanului, focos și admirativ în amor, urmărindu-și sentimentele până în pânzele albe, gata chiar de ceea ce oamenii numesc puțin cam retoric sacrificiu.” (Eugen Lungu)

„Nu sunt multe cărţi de istorie românească a căror lectură oripilează, zguduie, te întorc pe dos azvârlindu-te în mizantropie.

(…) Dar cercetarea Larisei Turea impresionează pentru că porneşte, ca orce investigaţie veritabil asumată, dintr-o împrejurare de viaţă… Adevărată carte de sertar, investigaţia s-a articulat în ultimul deceniu de existenţă al sistemului patronat de Kremlin şi cuprinde transcrierile după mărturiile culese de Larisa Turea, un grupaj semnificativ de documente oficiale, de stat şi de partid, referitbare la foametea prin care Stalin a pedepsit Moldova întoarsă la soviete pentru cooperarea ei cu armatele române în 1941-1944, şi un manunchi de fotografii  de epocă, profund evocatoare şi ele.

​Greu de cuprins în câteva cuvinte atrocitatea zguduitoare a paginilor narative în care supravieţuitorii amintesc împrejurările de după război. Dar şi mai teribilă este alăturarea lor de documentele cuprinzând formulări stereotipe, diagnoze medicale (distrofie, dizenterie) şi mai ales, tabele cu cifre. Decesele au depăşit în total cifra de 250.000 de oamerii, multe cadavre au ajuns neidentificate în gropi comune, iar altele au fost, devorate de membrii familiei proprii, ameninţaţi cu extincția.” (Ovidiu Pecican)