„Enrique completează galeria ironicilor începută glorios cu Radu Negrescu, numai că Enrique este, într-un, fel antipodul celui mai popular personaj lansat de A. Busuioc: Negrescu, cu indiferența sa afișată, practicând o filozofie a neimplicării, distant și rațional-mentorist din megalomanie, misogin cu program, străin de forfota umană și atent doar la marele semnal, și Enrique, reacționând prompt și pătimaș, intrând necalculat în toate daraverile, pedepsind instantaneu (cu mijloacele sale) obrăznicia și lipsa de bun-simț a pramatiilor, pretinși amici ai Grăsanului, focos și admirativ în amor, urmărindu-și sentimentele până în pânzele albe, gata chiar de ceea ce oamenii numesc puțin cam retoric sacrificiu.” (Eugen Lungu)

„Nu sunt multe cărţi de istorie românească a căror lectură oripilează, zguduie, te întorc pe dos azvârlindu-te în mizantropie.

(…) Dar cercetarea Larisei Turea impresionează pentru că porneşte, ca orce investigaţie veritabil asumată, dintr-o împrejurare de viaţă… Adevărată carte de sertar, investigaţia s-a articulat în ultimul deceniu de existenţă al sistemului patronat de Kremlin şi cuprinde transcrierile după mărturiile culese de Larisa Turea, un grupaj semnificativ de documente oficiale, de stat şi de partid, referitbare la foametea prin care Stalin a pedepsit Moldova întoarsă la soviete pentru cooperarea ei cu armatele române în 1941-1944, şi un manunchi de fotografii  de epocă, profund evocatoare şi ele.

​Greu de cuprins în câteva cuvinte atrocitatea zguduitoare a paginilor narative în care supravieţuitorii amintesc împrejurările de după război. Dar şi mai teribilă este alăturarea lor de documentele cuprinzând formulări stereotipe, diagnoze medicale (distrofie, dizenterie) şi mai ales, tabele cu cifre. Decesele au depăşit în total cifra de 250.000 de oamerii, multe cadavre au ajuns neidentificate în gropi comune, iar altele au fost, devorate de membrii familiei proprii, ameninţaţi cu extincția.” (Ovidiu Pecican)