„Jadan este un scriitor unic, apropiat de mase și, în același timp, îndrăgit de intelectuali. El combină cu abilitate simplitatea și eleganța semnificațiilor atribuite textului, semnele timpului și arhetipuri străvechi.” (Liza Novikova)

„Al treilea corifeu al poeziei anilor ’60-’70 – iar astăzi, împotriva inerțiilor criticii, lucrul acesta se vede tot mai bine – este, bulversând prejudecăţile canonice, Nicolae Esinencu. Deși observat de critici, care i-au semnalat metronomic fiece apariție editorială, nonconformistul poet (prozator, dramaturg și scenarist) n-a fost înțeles de către congeneri decât în partea direct reperabilă a teribilismului său funciar. În realitate, atitudinea sa este una de radicală opoziție față de normalitatea vieții literare: când întreaga pleiadă de aezi ai civismului scrie poeme interminabile despre Lenin și Partid, patriotismul sovietic și internaționalismul proletar, el practică miniatura lirică, iar atunci când, plictisită de hagiografierea falșilor martiri, divizia civică trece pe ecartamentul maximalis­mului etic, personajul lui Nicolae Esinencu iese în drum cu… capul subsuoară. Poetul cultivă un fel de poetică procustiană, retezând violent excrescențele hidoase ale realului, celebrând acea formă a lucidității care știe că autoironia și bufonada sunt formele cele mai eficiente de incarnare a spiritului celuilalt.” (Nicolae Leahu)

„Fugea limba de sub picioare și alunecam în adâncurile limbii ce se dezintegra. Constatarea «greșit»zdruncinase limba și de-la-sine-înțelesul singurei limbi pe care o vorbisem dintotdeauna se retrăgea. Și mă opream, după un bâlbâit baroc, în mijlocul unei propoziții ca să întreb dacă există în limba română un cuvânt sau altul, cuvinte banale, comune. Apoi renășteam, fiară cu zeci de antene, gheare și colți, pentru a detecta greșeala celorlalți, iar «greșit!»devenea o sentință dată celui ce greșește, căci o greșeală nu era doar o greșeală «de limbă» – omul care a rostit sau a scris greșit este el însuși o eroare, e o fisură în ființa lui… Cum am ajuns victimă și torționar în colivia limbii? De ce a fost posibilă această vânătoare reciprocă în limba care ar trebui să fie instantaneu și necondiționat prezentă, numită și limba maternă? Și ce se întâmplă atunci când, de prea multe corectări, de-la-sine-înțelesul acestei limbi este zdruncinat? Cartea încearcă să răspundă la aceste întrebări povestind istoria unui tragicomic l’amour de la langue.” (Tamara Cărăuș)

„«Dacă aș fi poet, aș dedica o odă femeilor plecate peste hotarele țării, dacă aș fi pictor, aș picta o pânză cu imaginea Ei și dacă aș fi sculptor, aș sculpta «mama înstrăinată». Dar nu-s decât o mamă și eu ca sutele de mame plecate, departe de tot ce-ți este drag și scump». Acesta este motto-ul de pe coperta Miei cari figli, vi scrivo, carte apărută în 10.000 de exemplare la Editura Einaudi, una din cele mai prestigioase edituri din Italia. Am cunoscut-o pe jurnalista Lilia Bicec, autoarea cărții, la salonul Internațional de Carte din Torino … Misiunea acestor «bandanti» e bine cunoscută în Italia, dar cine sunt cu adevărat aceste femei venite din Europa de Est, mai puțină lume cunoaște. Iată, grație acestei cărți am aflat.” (Nino Dolfo)