Liviu Rebreanu
Liviu REBREANU (1885, Târlişua, j. Bistrița-Năsăud – 1944, Valea Mare, Piteşti), scriitor român. Studii la Gimnaziul Superior Fundațional din Năsăud, apoi la Școala Civilă de Băieți din Bistriţa. Urmează Şcoala Reală Superioară de Honvezi din Sopron, iar în 1903-1906 Academia Militară „Ludoviceum” din Budapesta. În 1908 demisionează din armata austro-ungară. În acelaşi an debutează în revista Luceafărul de la Sibiu cu schiţa „Codrea”. În 1909 pleacă la Bucureşti, unde lucrează la revista Convorbiri critice. Din 1911, secretar literar la Teatrul Naţional din Craiova. Debut în volum cu Frământări (1912). Secretar al Societăţii Scriitorilor Români, din 1914. În 1920 publică romanul Ion, urmat de Pădurea spânzuraţilor (1922) şi de Adam şi Eva (1925). Din 1925, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (reales în 1927). Director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1928). În 1929 apare romanul Crăişorul. În acelaşi an este distins cu Premiul Naţional pentru proză. În 1932‑1934, editează revista România literară. Membru al Academiei Române (1939). Între 1940 și 1944, director al Teatrului Naţional din Bucureşti.
