Max Blecher
Max BLECHER (8 septembrie 1909, Botoșani – 31 mai 1938, Roman), poet și prozator. După absolvirea Gimnaziului „Roman-Vodă” din Roman, urmează medicina la Paris. În 1928, se îmbolnăvește de tuberculoză osoasă (morbul lui Pott), fiind internat în următorii ani în diferite sanatorii din Berck-sur-Mer (Franța), Leysin (Elveția) și Techirghiol, Brașov, București din România. Doar că tratamentul nu-i deloc eficient, iar boala progresează. Resemnat, se retrage la Roman în toamna lui 1934, consacrându-se scrisului. În ciuda faptului că este imobilizat la pat, are o vastă activitate literară, publicând în revistele din România (Bilete de papagal, Adam, Azi, Frize, Vremea, Viața Românească ș.a.) și din Franța (Le Surréalisme au service de la révolution, Les Feuillets inutiles). Corespondează intens cu figuri marcante ale epocii: André Breton, André Gide, M. Heidegger, Ilarie Voronca, Geo Bogza, Mihail Sebastian ș.a.
Debut în volum cu placheta de versuri Corp transparent (1934), urmat de romanele Întâmplări în irealitatea imediată (1936), Inimi cicatrizate (1937) și, postum, proza memorialistică Vizuina luminată (1971). Este „unul din scriitorii care au izbutit să înfrângă clișeele vremii și să facă din boala lor o experiență cu adevărat tulburătoare” (Radu G. Țeposu)
