„Jurnalul de vise, ţinut în perioada 2008 –2010, reprezintă o altă faţetă a aceleiaşi metode-program de a percepe starea lucrurilor de către Vladimir Beşleagă. De data aceasta privirea este îndreptată spre spaţiul oniric al fiinţei. Romancierul şi-a propus să înregistreze cele mai tulburătoare vise, fără pretenţia să fie cândva prezentate publicului larg, intuind, probabil, că exerciţiul său scriptic poate scoate la lumina zilei frământări, obsesii, amintiri refulate, imagini recurente din opacitatea memoriei şi adâncimile inconştientului.” (Nadejda IVANOV)


Jurnal II
2008 – 2010
Stoc epuizat
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Meet The Author
Related products
Nicolae Simatoc (1920-1979)
Legenda unui fotbalist basarabean de la Ripensia la FC Barcelona
Lucrări de mentenanță pe Drumul Mătăsii
Jurnal de călătorie
Două misiuni în Germania
Volumul I.
Neoficial despre oficial
Două misiuni în Germania
Volumul II. Neoficial despre oficial
Recenzii
Nu există recenzii până acum.