Dați totul la o parte ca să văd

„Cu ce-aş putea să-i compar poezia? Cu un pahar de 250 ml de votcă, băut pe nemâncate, dintr-o răsuflare – ascultându-l la bucătărie (într-o bună tradiţie sovietică, toate discuţiile «за жизнь» aveau loc exact acolo, de regulă până târziu), ţin minte cum mi se tăiase respiraţia –, şi care, în loc să te ameţească de cap, îţi limpezeşte mintea, încălzindu-te, totodată, la inimă. Ca şi cum, de unde dădeai tăria pe gât, tocmai ţi se făcea o transfuzie de sânge (proaspăt!!!) – oricine a vibrat la versurile lui Cioclea trebuie să se fi simţit «de-un sânge» cu Poetul. Viguroasă, de-o vitalitate nedezminţită/de neegalat (în primele două volume), poezia lui conţine mai multă hemoglobină decât toată (leşinata!) poezie sovietică moldovenească luată la un loc, dar şi sămânţa unei noi literaturi…” (Emilian Galaicu-Păun)