„Cred că poemele lui Miron Kiropol sunt făcute – şi sper ca antologia de faţă s-o dovedească – întâi de toate pentru a fi citite cu bucurie şi uimire copilărească. Apoi recitite cu melancolia meditativă a celui ce a trecut prin atâtea şi atâtea întâmplări neprevăzute ale vieţii. Iar în cele din urmă – preponderent în textele de senectute – versurile lui să te surprindă cu foşnetul discret al acelui inexorabil care se apropie pentru fiecare fiinţă gânditoare. Iertarea şi extincţia se proiectează acum laolaltă blândă epifanie.” (Constantin Abăluță)
