Autor

Alexei Marinat

Alexei MARINAT (24 mai 1924, Valea Hoţului, regiunea Odesa - 17 mai 2009, Chişinău), prozator, eseist şi dramaturg român. Participant la cel de-Al Doilea Război Mondial, este arestat în 27 mai 1947 şi condamnat la zece ani de detenţie, petrecându-şi următorii nouă ani într-un lagăr din Siberia. Eliberat pe 5 noiembrie 1955, va fi reabilitat de Tribunalul Militar din Odesa. Absolvent al Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, în 1959, an în care debutează cu volumul de schiţe şi povestiri Zările ne cheamă. Publică mai multe volume de proză scurtă – Venea un om pe drum de ţară, 1962; Drob de sare, 1968; Vânturi albastre, 1969; De luni până sâmbătă, 1970; La doi paşi de fericire, 1989 –, impunându-se mai ales ca romancier: Fata cu harţag, 1962; Urme pe prag, 1966; Mesagerii, 1977; Grădina dragostei, 1980. Autor de comedii satirice: Adio, Campanella; Opriţi planeta; Dragostea din mai; Curajul bărbaţilor. Apreciat în mod deosebit pentru jurnalul său Eu şi lumea, 1991, pe care-l ţine din 1944 (în ediţie definitivă, Călătorii în jurul omului, 2004). Laureat al Premiului Naţional în domeniul Literaturii şi Artei din Republica Moldova (2000); Cavaler al Ordinului Republicii (1996); Ordinul naţional Steaua României în grad de Cavaler (2000).

Cărțile autorului

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt