Dante
Dante ALIGHIERI (Durante degli Alighieri), (1265-1321), scriitor italian considerat cel mai mare poet al Evului Mediu. Implicat în luptele politice din Florența, a fost exilat (1302) și, după peregrinări îndelungate, a murit la Ravenna. A avut preocupări diverse, scriind un tratat etico-filosofic (Banchetul), primul studiu de filologie romanică redactat în latină (Despre limba populară, păstrat fragmentar) și un tratat politic antipapal (Despre monarhie). Sînt, de asemenea, de mare interes scrisorile sale către diverși oameni politici ai vremii (Epistole). În literatură, a ilustrat „dulcele stil nou” printr-un volum de poezii (Rime) și printr-o operă în versuri și în proză (Viața nouă), primul roman autobiografic, inspirat de iubirea, trăită într-un plan ideal, pentru Beatrice Portinari. O capodoperă a literaturii universale, cea dintîi capodoperă a literaturii europene moderne, este Divina comedie, poem de construcție alegorică în trei părți (Infernul, Purgatoriul și Paradisul), un grandios tablou al umanității medievale, incluzînd cunoștințele de istorie și de mitologie ale epocii. Călăuzit de Vergiliu, poetul, care este și personaj, întreprinde o călătorie în Infern, unde, în imagini teribile, pline de dramatism, vede caznele la care sînt supuși păcătoșii, și în Purgatoriu, tărîm al purificării, orizontul la care năzuiește să ajungă fiind Paradisul, liman unde se înalță prin iubirea mîntuitoare. Prin faptul că a ales italiana (dialectul toscan) ca limbă a operei sale principale, susținîndu-i capacitatea expresivă și poetică, este considerat „părintele limbii italiene”.