Dumitra Râșnoveanu
Dumitra RÂȘNOVEANU s-a născut la Brăila, pe 4 aprilie 1973. Proaspăt absolventă de liceu, după o întâlnire providențială, alimentată de entuziasmul Podului de Flori de peste Prut, pleacă să lucreze la Chișinău pentru cotidianul „Sfatul Țării”, apoi pentru Agenția BASA-press. Reîntoarsă în România, absolvă Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității din București și Școala Națională de Studii Politice și Administrative, cursuri postuniversitare.
A lucrat pentru un post de radio bucureștean, specializându-se apoi în comunicare.
Preocupată deopotrivă și de spirit, și de corp, de mai bine de zece
ani scrie pe blogul personal povești de viață bună și trai sănătos. Tot
aici scrie și despre cărți. Dar nu își numește textele recenzii, ci propriile aventuri cu cărțile.
La îndemnul prietenilor, dar mai ales al unui apreciat traducător și editor, scrie prima sa carte, romanul Daphnia, apărut, în 2024, la Editura Cartier (Premiul USM pentru debut).
A fost, de asemenea, pe lista debuturilor alese de Lectures Plurielles pentru Festival du premier roman de la Chambéry, ediția 2025.