George Meniuc
George MENIUC s-a născut la 20 mai 1918, în Chișinău, și a murit la 8 februarie 1987. A absolvit liceul "M. Eminescu" în 1937 și a continuat studiile la Universitatea din București, Facultatea de Litere și Filozofie, avându-i ca profesori pe T. Vianu, G. Gugti, R. Motru, etc. Meniuc a fost influențat de modernitatea promovată de poeții T. Arghezi, L. Blaga, I. Vinea, A. Maniu. În timpul celui de-al doilea război mondial, a activat la Moscova în cadrul redacției emisiunilor în limbi naționale. După întoarcerea în Moldova, a lucrat la Institutul Moldovenesc de Cercetări Științifice și a fost redactor-șef al revistei "Nistru". Destituit în mod scandalos în 1959 pentru "tendințe naționaliste", a fost ulterior locțiitor al președintelui Comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Moldova. A primit Premiul de Stat al Moldovei în 1972 și titlul de Scriitor al poporului în 1982. Prima sa poezie, "La țară", a fost publicată în 1934, iar prima plachetă, "Interior cosmic", a apărut în 1939. În deceniul postbelic, a fost forțat să se conformeze stilului oficial și să scrie poezie obiectivistă. Cu toate acestea, creațiile sale de vârf au fost volumele de poezie din anii '70-'80, cum ar fi "Vremea Lerului", "Florile dalbe" și "Toamna lui Orfeu", considerate opere dense și tensionate, pline de meditație etică și ontologică. În paralel, Meniuc a cultivat eseul, cu lucrări precum "Imaginea în artă", "Iarba fiarelor", și "Cadran solar". Prozele sale, incluzând nuvele și romanul-studiu "Disc", abordează teme precum creația, arta, războiul, dragostea și frumusețea, fiind caracterizate de o structură poematică și tonalități elegiace.
