Miron Kiropol
Miron KIROPOL, poet și pictor, prozator și traducător, născut la 29 septembrie 1936 în București, mort la 16 iunie 2020 la Paris.
A publicat în România, înainte de 1989, următoarele volume de versuri: Jocul lui Adam, 1967, Schimbarea la faţă, 1968, și Rosarium, acesta din urmă fiind interzis (și distrus) în 1969. În același an, poetul a cerut azil politic în Franța.
A publicat în limba franceză următoarele volume : Sur le visage redempteur (Paris, 1972); Dieu me doit cette perte, Le Pont de l’Épée, 1983; Auguste Nostalgie du sang, Le Pont de l’Épée, 1986; Chasteté régnante, Le Pont de l’Épée, 1987; Diotima (prose), vol. I et II (La Bartavelle, 1997, 1998); Signes légendaires, Le Pont sous l’eau, 1989; Apophtegmes de l’amour (Paris, 1989).
Din 1992 poetul începe să publice din nou în țara natală. Volumele se înșiruie cu o oarecare continuitate astfel: Această pierdere, Eminescu, 1992 (Premiul Uniunii Scriitorilor și Premiul Academiei Române); Făt-Frumos din lacrimă, vol. I și II (Cartea Românească, 1994, 1996); Diotima, vol. I și II (Cogito 1997, 1998); Solitudinea lui Eros (Albatros, 1998); Ceea ce sferele gândesc despre noi (Timpul, 1999); Poezii și variante (Timpul, 2003 – bilingv); Povestea deviaţionistului (Timpul, 2003 – proză); Cerul ca unică ispită (Vinea, 2004); Când noaptea e mai lungă în om ca noaptea (Criterion, 2006); Fortăreața (Timpul, 2009); Împerecheat cu sabia (Timpul, 2012); Aur în sită (Timpul, 2014); Numele pietrelor sfinte (Timpul, 2016), Spini din care mă câștig (Vinea, 2017); La marginea focului extrem (Vinea, 2018); Cuvinte strigându-și cenușa (Vinea, 2019).
A tradus în franceză următoarele volume: Plumb/Plomb de George Bacovia (Timpul, 2000); Comment lire Eminescu en français (Bucureşti, 2001); Mircea Dinescu, Trente-deux poésies (Paris, 2001); Poeme primitive (poèmes primitifs) de Constantin Abăluță (Vinea, 2003). A tradus în românește volumele: Poeți francezi din secolul al XVI-lea (Albatros, 2000); John Keats, Poezii (Albatros, 2001).
Ca pictor, în primii săi ani de exil, Miron Kiropol a expus de multe ori în Franța și Belgia, în galerii cu profil de artă naivă (uneori alături de mama sa, Mita Stanciu). Lucrări de-ale sale figurează în Muzeul internațional de Artă naivă Anatole-Jakovsky din Nice. La cunoscuta galerie L’Oeil de Boeuf (galerist Cérès Franco) a expus de mai multe ori, aceasta achiziționându-i și o serie dintre lucrările expuse. Depășind faza compozițiilor naive, artistul spune: „Scrisul m-a salvat de la această joacă excesivă cu culorile. Scrisul m-a condus către o altă pictură, mai aproape de om”. Așa se face că pânzele sale din ultima fază reprezintă compoziții interiorizate: chipuri de oameni atinși de-o blândă sfințenie răsturnată în singurătate. În fapt, Miron Kiropol își pictează stările lui de ins care fuge de gregaritate și de tot ce înseamnă succesul țipător al masei de oportuniști. Un primitivism hieratic însuflețește viziunile sobre care reiau altfel setea de sacru a întregii sale poezii.
