Autor

Victor Taki

Victor TAKI (născut la 12 iulie 1979, în Chişinău, Republica Moldo[1]va) şi-a obţinut doctoratul în istoria comparată a Europei Centrale, de Est şi Sud-Est la Departamentul de Istorie al Universității Central-Europene (CEU), Budapesta, în 2008. Interesele sale de cercetare se axează pe istoria Imperiului Rus în secolul al XVIII-lea și al XIX-lea, istoria Europei de Sud[1]Est din aceeași perioadă, precum și pe istoria intelectuală. În 2006-2008, Victor Taki a predat la Școala Antropologică Superioară și la Facultatea de Istorie și Geografie a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău. Din septembrie 2008, a fost profesor vizitator sau lector invitat la universitățile Carleton și Dalhousie, Universitatea din Alberta, Univer[1]sitatea King și Universitatea Concordia din Edmonton. Victor Taki este autorul unei cărți dedicate istoriei Basarabiei sub dominația Imperiului Rus, în colaborare cu Andrei Cușco (Basarabia în componența Imperiului Rus, 1812-1917, Moscova: Novoe Literaturnoe Obozrenie, 2012). Ulterior a publicat Tsar and Sultan: Russian Encounters with the Ottoman Empire (I.B. Tauris, 2016) și Russia on the Danube: Empire, Elites, and Reforms in Moldavia and Wallachia, 1812-1834 (CEU Press, 2021).

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt