Limba de hârtie

Eseu

Această carte în ediție tiparită
Cumpărați pe iBook
Partajare

„Fugea limba de sub picioare și alunecam în adâncurile limbii ce se dezintegra. Constatarea «greșit»zdruncinase limba și de-la-sine-înțelesul singurei limbi pe care o vorbisem dintotdeauna se retrăgea. Și mă opream, după un bâlbâit baroc, în mijlocul unei propoziții ca să întreb dacă există în limba română un cuvânt sau altul, cuvinte banale, comune. Apoi renășteam, fiară cu zeci de antene, gheare și colți, pentru a detecta greșeala celorlalți, iar «greșit!»devenea o sentință dată celui ce greșește, căci o greșeală nu era doar o greșeală «de limbă» – omul care a rostit sau a scris greșit este el însuși o eroare, e o fisură în ființa lui… Cum am ajuns victimă și torționar în colivia limbii? De ce a fost posibilă această vânătoare reciprocă în limba care ar trebui să fie instantaneu și necondiționat prezentă, numită și limba maternă? Și ce se întâmplă atunci când, de prea multe corectări, de-la-sine-înțelesul acestei limbi este zdruncinat? Cartea încearcă să răspundă la aceste întrebări povestind istoria unui tragicomic l’amour de la langue.” (Tamara Cărăuș)

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt