„Dacă în Transilvania şi în Bucovina trăia gândul că odată şi odată ele se vor uni cu România, trebuie să recunoaştem că aproape nimeni nu credea în învierea Basarabiei, care era socotită pentru vecie pierdută în braţele colosului de la răsărit. Cei o sută şi mai bine de ani de apăsare rusească se părea că stinseseră acolo orice urmă de conştiinţă românească, fără vreo nădejde de întremare.
Şi totuşi în cartea vieţii stătea scris că piatra pe care a nesocotit-o Ziditorul va ajunge piatra din capul unghiului; Basarabia, cea mai înapoiată şi mai înstrăinată provincie românească, a fost cea dintâi care a revenit la trupul naţional, iar ţara clasică a iredentismului daco-roman, Transilvania, fu sortită să fie cea din urmă la ospăţul cel mare al bucuriei.” (Onisifor Ghibu)
Chișinăul și Sfatul Țării
49.00 lei
În stoc
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.