-30%

Fragmente

Eseu

27.30 lei

În stoc

Disponibil din 20 mai 2024
9789975867702 , , 311
Partajare

„Fragmentele lui Arthur Suciu reprezintă rodul unui exerciţiu de luciditate desfăşurat pe durata a mai bine de trei decenii. Câtă luciditate, atâta libertate pentru că, asemeni stoicilor sau moraliştilor francezi, fulguraţiile şi cristalizările din această carte îşi datorează caracterul dorinţei şi capacităţii autorului de a nu se lăsa dominat de determinările social-politice sau de discursul hegemonic. În fragmentele scrise de Arthur Suciu la 18 ani nu era loc decât de el şi de Dumnezeu sau de teme absolut importante privite drept în ochi. Între timp, în cei 32 de ani care au urmat, în textele lui Suciu şi-au făcut apariţia şi oamenii, ceilalţi: familia extinsă, colegii de liceu, umiliţii şi înfrânţii de la colţul blocului, rataţii cartierelor, politicienii, hipsterii, fauna de dubioasă efervescenţă a presei. Chiar şi o călugăriţă care sforăie în tren. Puritatea iniţială a fost fericit întinată de oboseala şi generozitatea maturităţii. Omul s-a smerit. Obiectul privirii s-a diversificat. Ceea ce înseamnă că autorul dă mai mult decât primeşte, pentru că ştie să vadă lucrurile umile, nuanţele trecute cu vederea, banalităţile strivitoare ale vieţii de zi cu zi, cărora, tuturor, le găseşte noima. Și asta pentru că le iese în întâmpinare, le cercetează, nu se împiedică în aparenta lor lipsă de valoare. Ce lipseşte la inventarul lor, pune de la el. Energia, inteligenţa şi patosul cultural care răzbat din textele tinereţii se transformă, treptat, într-o imagine despre lume. Lirismul lasă loc cartografierilor precise. E cartea unui parcurs existenţiaI reuşit, care nu şi-a ratat miza.” (Mircea PLATON)
„Arthur Suciu este unul dintre puţinii noştri scriitori reflexivi care ştie să te poarte prin furtuna şi apele tulburi ale problematicilor vremurilor actuale cu o capacitate şi o tihnă reflexivă de invidiat. Scrisul lui în continuă căutare, mereu curios şi profund, nu este doar Iimpede ci şi emotiv, blând, existenţial. Arthur Suciu este aproape unic la noi prin felul în care combină două virtuţi umane fundamentale: inteligenţa sclipitoare cu bunătatea. O combinaţie tare rară pe la noi.” (Vasile ERNU)

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.

Fragment din carte ()

Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Filtre
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt